Zahărul din produsele Kofi Ti
Cu toții încercăm să trăim cât mai sănătos, să alegem produse naturale pe care să le cumpărăm direct de la sursă, atunci când este posibil. La atelierul Kofi Ti din Buftea aplicăm aceleași principii. Producem băuturi artizanale naturale, din ingrediente raw, după rețete originale. Le îndulcim cu un strop de zahăr nerafinat din trestie din El Salvador.
Un procent de aproximativ 55% din producția mondială de zahăr provine din trestia de zahăr. Deosebirea dintre zahărul rafinat (alb) și cel nerafinat (brut) stă în modul de procesare. Zahărul rafinat este supus unui proces îndelungat care presupune utilizarea unor substanțe ca dioxidul de sulf, acidului formic sau fosforic. Zahărul nerafinat este obținut prin procedee mai simple, prin extragerea, filtrarea și cristalizarea sucului natural din trestia de zahăr, păstrând astfel melasa naturală - un aliment bogat în vitamine și minerale precum calciu, fier, potasiu și magneziu, ce conferă zahărului gustul specific de caramel.
Deși poate părea ciudat să vorbim de anumite beneficii aduse de consumul de zahăr, ele chiar există. Cheia se află în tipul de zahăr și cantitate. OMS (Organizația Mondială a Sănătății) ne sfătuiește ca zaharurile să reprezinte în jur de 5% din aportul total de energie pe zi.
La Kofi Ti am ales să nu fugim de zahăr, să nu folosim alți îndulcitori, ci să căutăm cel mai bun zahăr nerafinat pe care să îl folosim cu moderație, pentru a obține un gust echilibrat. În băuturile nostre zaharurile variază între 4 și 6,7 gr la 100 ml.